Sistemul de supraveghere video – o necesitate în prezent. Siguranța noastră trebuie să fie mereu pe primul loc, așa că este bine să ne gândim la achiziționarea unui sistem de supraveghere video.
De multe ori auzim de la anumiți oameni, sau poate chiar de la persoanele dragi, că au avut ghinionul de a li se sparge casa sau biroul. Este imposibil să nu avem un sentiment de panică atunci când ni se povestesc astfel de întâmplări, așa că ne gândim ce măsuri putem lua pentru a ne simți în siguranță.
Iată aici 3 idei de care să ții cont atunci când alegi un sistem de supraveghere video:
1. Alegerea potrivită a sistemului de supraveghere video
Una dintre cele mai facile modalități de a spori siguranța căminului nostru este montarea unui sistem de supraveghere video, care să ne ofere imagini în permanență pentru a putea ști ce se întâmplă în perimetrul locuinței noastre sau al biroului de unde lucrăm. Este important ca atunci când montăm un astfel de sistem să fim siguri că are implementată o aplicație pe care o putem instala pe telefon și de pe care putem accesa imagini live în orice moment. De asemenea, este important ca aplicația să ne trimită notificări de fiecare dată când camerele video captează mișcare, pentru ca în situația în care un hoț își face apariția să putem observa cât mai repede cu putință și să putem anunța poliția în timp util pentru ca aceștia să fie prinși. Trebuie să alegem un sistem de supraveghere video care să se conformeze necesităților noastre, pentru a fi sigur că ne oferă tot ce ne trebuie pentru o supraveghere eficientă.
2. Poziționarea sistemului de supraveghere video
Poziționarea este poate cel mai important aspect de care trebuie să ținem cont atunci când ne montăm sistemul de supraveghere video. Este extrem de important locul în care sunt montate camerele, căci acestea trebuie să aibă în cadru locurile prin care un hoț poate pătrunde. De exemplu, dacă locuim la casă, cu siguranță vom avea nevoie de o cameră unde să putem vedea cine este la poartă sau la ușa de acces în casă. Dacă stăm la bloc, putem opta pentru o cameră video atât la ușa de acces în apartament, cât și pentru una montată la lift, dacă primim acordul vecinilor și administrației blocului. Așa vom avea cadrele perfecte pentru a putea să depistăm cine s-a aflat la momentul respectiv în apropierea casei noastre și pentru a lua măsuri de a-i îndepărta pe răufăcători pentru totdeauna.
3. Funcționarea propice a sistemului de supraveghere video
Este important să nu ne grăbim atunci când alegem un sistem de supraveghere video, căci acesta are rolul de a ne oferi siguranța căminului în fiecare minut al zilei. Așadar, evitați alegerea unui sistem foarte ieftin care poate avea erori sau care se poate strica rapid. Asigurați-vă că sistemul este perfect funcțional și că are incorporate toate funcțiile necesare unei funcționări ca la carte. De asemenea, deoarece hoții în marea majoritate a timpului filează zona respectivă înainte să o atace, atunci când vor afla că există un sistem de supraveghere video, vor evita acea zonă. Un sistem de supraveghere video care funcționează perfect și la care putem avea acces ușor ne va face cu siguranță viața mai ușoară și ne vom simți permanent în siguranță.
Alege mereu să pui pe primul loc siguranța ta și a familiei tale, pentru a avea mereu o stare de bine. Este mult mai puțin posibil ca hoții să încerce să îți spargă casa atunci când observă că aceasta este protejată de un sistem de supraveghere video performant. Așadar, nu ezita să achiziționezi un astfel de sistem pentru tine și familia ta.
Ato TEAM este alături de tine în montarea unui sistem de supraveghere video.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!