”Construiesc de 2 ani și nu am avut niciodată pază la șantier”
„Am instalat eu 2 camere acasă și derulez daca se întâmplă ceva”
„Nu mai cheltui bani și pe pază, o să plătesc dacă se fură ceva…vedem atunci”
Acestea sunt doar câteva exemple de răspunsuri pe care le auzim frecvent din partea antreprenorilor care încă nu au apelat la o firmă de securitate care să asigure paza bunurilor și valorilor pe care le dețin. Dacă te regăsești între afirmațiile de mai sus, trebuie să afli că:
1. Legislația în vigoare (Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor) Art.2.1 „Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora”; După cum vezi, nu ține neapărat de preferințe când vine vorba de pază. 😉
2. Poate până acum ai avut șansa ca evenimentele nefericite să te ocolească și nu ai ajuns până în punctul în care să explici organelor competente de ce nu ai asigurat paza unității tale, să încerci să aduni dovezi care să ajute la reconstruirea faptei delicvente și să pierzi timp și energie pentru declarații. Dacă nu ai întâmpinat până acum astfel de probleme, mă bucur pentru tine dar vreau totuși să te informez că numai în anul 2019, în România au fost înregistrate 24.587 de furturi (conform datelor publicate de IGPR pe https://b.politiaromana.ro/files/pages_files/ANALIZA_ACTIVITATII_DGPMB_2019.pdf). De reținut este faptul că din acest număr, cel mai mare procent este reprezentat de furturile din Societăți Comerciale (5409) și furturile din locuințe (1598). Tâlhăria este o altă infracțiune săvârșită adesea atât la domiciliu cât și la locul de muncă, în anul 2019 petrecându-se 677 de astfel de infracțiuni. 😱

Sursa: Analiza activității DGPMB 2019 (https://b.politiaromana.ro/files/pages_files/ANALIZA_ACTIVITATII_DGPMB_2019.pdf)
3. Afirmația 3 este într-adevăr relevantă… 👉 tu ești singurul care va plăti dacă se fură ceva din obiectivul tău 👈 dar oare nu ți-ai dori să eviți toți pașii de la punctul 2 sau dacă totuși se întâmplă, să te despăgubească firma de pază responsabilă?! 🤔
Fie că ești proprietarul unei locuințe sau fondator al unei afaceri, primordial pentru existența și buna funcționare a oricărei dintre ele este siguranța. În funcție de categoria în care te încadrezi îți sugerăm să iei în calcul implementarea următoarelor soluții de securitate:
- Instalarea unui sistem de alarmă antiefracție și conectarea acestuia la un dispecerat de monitorizare autorizat în acest sens. Deși poate fi instalat cu ușurință pe o aplicație la telefonul mobil, pentru o siguranță deplină sugestia noastră este să optați pentru un servicii integrate de securitate ce îmbină prevenția evenimentelor neplăcute cu contracararea în timp util și în mod eficient a faptelor săvârșite în locație, de către echipele de intervenție rapidă.
- Instalarea unui sistem de supraveghere video indoor și/sau outdoor pentru a înregistra toate activitățile ce se desfășoară în obiectiv. Ca și în cazul kitului de alarmă antiefracție, recomandăm să apelați la o firmă specializată de pază și protecție care deține atât expertiza cât și echipamentele necesare.
- Instalarea altor echipamente de securitate, în funcție de nevoile de securitate ale locației, precum: barieră acces auto, interfon, încuietori de înaltă siguranță, oglindă de securitate, proiector led cu senzori de mișcare și altele.
- Dacă este necesar, paza cu personal uman poate fi o soluție de succes atunci când vine vorba despre protejarea bunurilor și valorilor. Asigurați-vă însă că agenții de securitate pe care i-ați angajat sunt bine instruiți și dau dovadă de integritate și profesionalism.
Poate ai luat deja unele măsuri de securitate sau poate crezi în continuare că nu ți se poate întâmpla tocmai ție dar oricum ar fi, ține cont de următorul aspect:
Prevenția este mai utilă, mai sigură și mai puțin costisitoare decât tratarea.
Dacă ai luat deja hotărârea înțeleaptă de a asigura paza și protecția locuinței sau afacerii tale, sau ai nevoie de alte informații în acest sens, te invităm la o discuție cu consultanții de securitate ai societății ATO Protection care te vor ajuta să găsești soluția optimă adaptată nevoilor tale.
Contactează-ne pentru a stabili o întâlnire:
☎️031 99 00 Dispecerat ATO Protection 24/7
📞0755 777 111
📧office@atoprotection.com
🌐www.atoprotection.com
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!